Nu sunteti conectat. Conectați-vă sau înregistrați-vă
Lun Aug 21, 2017 12:03 pm
Eliza
Membri
Revoltător. Câte zile au muncit parlamentarii în 2017 și câți bani au primit în schimb. De la preluarea mandatului și până în prezent, deputații și senatorii au muncit, în total, 59 de zile, cea mai aglomerată fiind luna mai, cu 12 zile lucrate. Asta în condițiile în care un parlamentar primește lunar, indiferent că vine la muncă sau nu, indemnizație care poate ajunge și până la 16.000 de lei, precum și bani de cazare și de benzină. De la preluarea mandatului, odată cu alegerile legislative din 11 decembrie 2016, deputații și senatorii s-au pus, teoretic, pe treabă, scrie Adevarul
Lun Aug 21, 2017 12:04 pm
Eliza
Membri
Solicitare PNL. Comisie de anchetă pentru pensionările și reangajările celor de la MAI. Vicepreședintele PNL Florin Roman a afirmat duminică, într-o conferință de presă, că parlamentarii liberali vor solicita, la începutul sesiunii, constituirea unei comisii de anchetă care să verifice modul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a semnat pensionările și reangajările în sistem a celor care beneficiază de pensii militare. "O să solicităm, la începutul sesiunii (parlamentare — n.r.), o comisie de anchetă parlamentară, pentru modul în care s-au făcut pensionările și reangajările a doua zi în foarte multe situații în cadrul MAI. Sunt în țară zeci de astfel de cazuri și nu este normal ca oameni care pleacă din sistem cu pensii de peste 100 — 120 de milioane de lei, a doua zi să fie reintegrați ca și personal contractual în cadrul aceluiași minister', a spus deputatul PNL, conform Cotidianul
Lun Aug 21, 2017 12:05 pm
Eliza
Membri
Scandal uriaș la TAROM: Guvernul face anchetă, directorul companiei acuză o conspirație. Corpul de control al Guvernului va declanșa o anchetă la compania TAROM, după ce premierul Mihai Tudose s-a declarat iritat de pierderile înregistrate de companie. Directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, a declarat duminică la Digi24 că ar exista anumite interese ca TAROM-ul să dispară. Premierul Mihai Tudose i-a atras atenția, vineri, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cu privire la pierderile înregistrate de compania TAROM, transmite Evenimentul Zilei
Lun Aug 21, 2017 12:06 pm
Eliza
Membri
Cu Fiscul trimis în control, Tudose amenință direct băncile: "O să ajungem până la a ieși public și a spune: dacă n-au profit, nu știu dacă este foarte 'safe' să vă țineți economiile acolo'. După ordonanța care taie deducerile pentru creanțe, băncile din România intră în vizorul Fiscului. Mai exact, premierul Mihai Tudose a anunțat că ANAF a început o serie de verificări la instituțiile inanciare care activează în România să vadă "ce și cum se întâmplă'. Premierul a reluat atacurile la bănci, susținând că "au venit aici crezând că toți suntem cu tricouri cu fraierii noștri' și a amenințat că, dacă profiturile nu vor fi la vedere va ieși chiar public să le spună românilor că nu e sigur să-și țină economiile acolo, relatează Gandul
Lun Aug 21, 2017 12:07 pm
Eliza
Membri
Premierul Tudose, despre posibile schimbări de miniștri: Nu excludem nimic; nu suntem pe vecie aici. Premierul Mihai Tudose afirmă că nu exclude să facă schimbări în echipa sa de miniștri, precizând că nici el, nici colegii săi nu se află "pe vecie" în Guvern. Întrebat într-un interviu difuzat duminică, la Antena 3, dacă are de gând să opereze schimbări în garnitura de miniștri, Tudose a răspuns: "Când va fi cazul, veți afla. (...) Nu excludem nimic:, potrivit Jurnalului National
Lun Aug 21, 2017 12:08 pm
Eliza
Membri
Șeful asociației de vânătoare a lui Dragnea, 'tun' de 23 milioane de lei! După ce a luat bani de la Primăria Capitalei pentru deratizare, a înstrăinat firma, fără să-și facă treaba. Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea Pandele, nu a fost în stare să facă dezinsecția și deratizarea orașului, deși a plătit 23.000.000 de lei. Și nu oricui, ci unei firme patronate de Șeful asociației de vânătoare a lui Liviu Dragnea. După ce a luat banii de la primărie, "vânătorul lui Dragnea', Virgil Lucian Constantin, a spălat putina. Cum a spălat putina? A vândut firma unui teleormănean, specializat în "transferarea' firmelor cu probleme pe numele unor egipteni care nu există, scrie Romania Libera
Lun Aug 21, 2017 12:09 pm
Eliza
Membri
Scandalul avansărilor ilegale: 50 de livrete militare înseriate, trimise pachet lui Oprea. Apropiații lui Gabriel Oprea, rămași și în prezent pe funcții-cheie în Ministerul Apărării Naționale (MApN), continuă să mușamalizeze ilegalitățile săvârșite din ordinul acestuia când era ministru. Unul dintre cele mai bine păzite secrete, pe care Romania Libera vi-l devoalează se referă la dispariția a aproximativ 50 de livrete militare, documente cu caracter special, din evidența Centrului Militar al sectorului 5.
Lun Aug 21, 2017 12:11 pm
Eliza
Membri
Victor Ponta face dezvăluiri despre metodele lui Liviu Dragnea, atac și la Mihai Tudose: "Metoda lui Don Livio e folosită de orice șef impus de el". Deputatul Victor Ponta consideră că, din cauza "abuzurilor" și a "lipsei de perspectivă", piloții și personalul navigant al TAROM au ajuns să își caute refugiu în companiile private. " 'Agenturili Străine' sunt de vină — când e Soros ocupat! Metoda lui Don Livio de la Teleorman văd că este folosită de orice șef impus de el la vreo instituție sau companie guvernamentală! TAROM nu este TELDRUM!!! Și când impui la conducere 'profesioniștii marca Dragnea — Cuc' e normal să ai pierderi uriașe și să duci Compania spre prăpastia de care am ferit-o cu greu în ultimii ani! Piloții și personalul navigant își caută refugiu în companiile private sătui de nepotismul, abuzurile și lipsa de perspectivă din ultimele luni", a scris Victor Ponta pe pagina lui de Facebook, conform Stiripesurse.ro
Lun Aug 21, 2017 12:13 pm
Eliza
Membri
Raed Arafat: 26 de oameni au murit înecați în mare vara asta. Sunt discuții privind înființarea unei poliții a plajelor, trebuie să se ajungă și la sancțiuni. Echipajele medicale de la punctele de prim-ajutor instalate pe plajele litoralului românesc au intervenit în peste 900 de cazuri, începând cu 15 iunie, a declarat duminică secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, precizând că, de la începutul sezonului, au existat 26 de cazuri de înec. El a mai spus că la nivelul ministerului sunt discuții privind înființarea unei poliții a plajelor, așa cum au cerut salvamarii, pentru sancționarea turiștilor care intră în mare fără a ține cont de avertismente, informează Hotnews.ro
Lun Aug 21, 2017 12:13 pm
Eliza
Membri
Agenții rutieri au mințit în declarații? O expertiză tehnică ridică un uriaș semn de întrebare în ancheta lui Ronnen Herșcovici, arestat pentru tentativă de omor. Lucrurile în ancheta lui Ronnen Herșcovici, tânărul arestat pentru tentativă de omor îndreptată asupra unui agent rutier, par să se complice pentru polițiștii implicați în incidentul produs acum mai bine de cinci luni pe o arteră din Capitală, dar și pentru investigatori. Expertiza tehnică bazată pe interpretarea unor înregistrări video aflate la dosar arată că agentul Ilarian Anton nu ar fi fost târât nici măcar o clipă, agățat de una dintre oglinzile exterioare ale mașinii conduse de Herșcovici, așa cum a susținut el, potrivit Libertatea
Lun Aug 21, 2017 12:15 pm
Eliza
Membri
Nouă ani de la moartea românului 'sclav în Italia', abandonat pe un câmp. Exploatatorii, scoși basma curată. Gheorghe Radu a fost primul român considerat victimă a sclaviei moderne în Italia. În urmă cu nouă ani, bărbatul din Dorohoi, care avea atunci 35 de ani și muncea la o fermă din Italia, a murit pe câmp și a fost lăsat acolo de colegii săi. Zilele trecute, familia sa și o asociație italiană, Associazione Sociale e Culturale "Giuseppe Tedeschi' Onlus au organizat o ceremonie de comemorare a nouă ani de la trecerea în neființă a bărbatului, scrie Libertatea
Lun Aug 21, 2017 12:17 pm
Eliza
Membri
Noul sediu al Serviciului de Pașapoarte București, deschis la Plaza România. Noul sediu al Serviciului de Pașapoarte București, care ar trebui să rezolve problema cozilor din ultimele săptămâni, se va deschide luni. El va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Capitală, care vor fi închise. Noul sediu al Serviciului de Pașapoarte București va fi inaugurat într-o locație inedită: mall-ul Plaza România, de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6. Noul sediu va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Capitală, care vor fi închise, transmite Rfi.ro
Lun Aug 21, 2017 12:19 pm
Eliza
Membri
Primăria Sectorului 5 vrea să dea 9 milioane de lei pe statui, grafitti, lego și prezentări de modă de Centenarul Unirii. "Grafitti istoric" pe școli, amplasarea unei statui a Ecaterinei Teodoroiu sau cea a unui dac, realizarea unui mozaic din piese lego reprezentând momente istorice, în holul Palatului Parlamentului, și care să intre în Cartea Recordurilor, dar și prezentări de modă și un calendar istoric "care să se constituie într-un veritabil manual de istorie" și înființarea Orchestrei Naționale a României sunt propuneri ale Primăriei Sectorului 5 pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Asta reiese dintr-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului Local Sector 5. Bugetul total alocat este de peste 9 milioane de lei, relatează Ziare.com
Lun Aug 21, 2017 12:33 pm
Eliza
Membri
Proiect: punctele de traumă aplicabile la RCA ar putea deveni valabile și în caz de malpraxis sau accident de muncă. Surse din piață ne-au declarat că asigurătorii se gândesc să solicite implementarea ghidului punctelor de traumă aplicabile în cazul polițelor RCA și pentru polițele de malpraxis și pentru accidentele de muncă. Este vorba de acel ghid realizat de asigurători și medicii de la Institul de Medicină Legală care formează o anexă la legea RCA, și care va intra probabil în vigoare după apariția unui ordin comun al Ministerului Sănătății și cel al Finanțelor, conform căruia un punct de traumă va valora două salarii minime brute pe economie, iar cuantumul punctelor de traumă pentru o mână sau un picior rupt urmează a fi stabilite prin tabelarul aprobat de cele două ministere, transmite Economica.net
Lun Aug 21, 2017 12:37 pm
Eliza
Membri
Criza i-a atacat pe bancheri la portofel. Băncile din România au plătit un salariu mediu net de 3.940 de lei în martie 2017. Din cauza crizei, pierderii de business, a necesarului de reduceri de costuri și restructurare, creșterea salariilor din bănci a fost modestă, de numai 13% în ultimul deceniu. Băncile comerciale care activează pe piața locală au plătit un salariu mediu net de 3.940 de lei (876 euro) în luna martie a acestui an, cu 418 de lei mai mult decât în septembrie 2015, potrivit raportărilor la BNR ale instituțiilor de credit, informează Ziarul Financiar
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|